Ioniţă G. Andron” (1917-1989)
Ioan (Ioniţă) George Andron s-a născut la 21 aprilie 1917 în satul Racşa din Ţara Oaşului. Tatăl său, preotul greco-catolic Ioan Andron venise din părţile Şomcutei în 1916 şi a păstorit în Racşa până la moarte, adică 38 de ani, impunându-se ca un veritabil lider al comunităţii. Mama sa, învăţătoarea Ghizela Andron a creat prima colecţie de artă populară oşenească şi i-a transmis fiului cel mare această pasiune.
Copilăria petrecută în Racşa a fost hotărâtoare pentru formarea sa; atunci şi acolo ajunge să-i înţeleagă şi să-i preţuiască pe cei de care nu s-a mai despărţit niciodată şi pe care i-a numit până la moarte „oşenii mei”. Din adolescenţă, îndrumat de tatăl său şi însoţit de vânătorii şi hăitaşii din Racşa, a deprins prima mare pasiune a vieţii sale, vânătoarea.
După şcoala primară terminată la Racşa, a urmat cursurile Liceului „Mihai Eminescu” din Satu Mare. Aici a avut o nouă întâlnire care-i va marca viaţa, aceea cu profesorul Iosif Schneider, cel care l-a iniţiat şi îndrumat în tehnica fotografică. Din acest moment aparatul de fotografiat l-a însoţit în permanenţă.
În 1935 începe facultatea de drept la Cernăuţi. Anul dramatic 1940(cu ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de către sovietici şi apoi a Ardealului de Nord de către Ungaria) l-a marcat şi i-a influenţat destinul. Părăseşte Cernăuţiul şi se întoarce lângă familie. Apoi întrerupe studiile de drept şi urmează între anii 1941 – 1944 facultatea de teologie la Cluj. Nu abandonează însă fotografia, pe care o asociază cu studiul autodidact al etnografiei Ţării Oaşului. În 1942, pe când era student la Cluj, alcătuieşte pe un carnet „Schiţa albumului Monografia Ţării Oaşului în Fotografii”. Textul rămas inedit este foarte important pentru că demonstrează întâi o excelentă cunoaştere a etnografiei Oaşului şi apoi intenţia sa de a fotografia sistematic zona, care pe atunci era marcată de o excepţională arhaicitate.
Cu sprijinul episcopului Ioan Suciu scoate în 1942 la Oradea excelentul album „Privelişti dintr-un colţ de ţară”, iar în anul următor unul cu titlul „Chemarea munţilor”. Publică însemnări despre Ţara Oaşului şi fotografii în „Ardealul”, singura publicaţie românească admisă în acea perioadă.
În 1946 revine la studiile de drept şi îşi ia licenţa. Va lucra apoi ca funcţionar şi avocat stagiar la Seini unde în 1948 se căsătoreşte cu Eleonora Şomcuteanu. În 1958 se stabileşte definitiv cu familia la Negreşti, reuşind să-şi ridice o casă. Până la sfârşitul vieţii îşi va câştiga existenţa din avocatură, va fotografia şi va scrie. În casa lui amenajează o expoziţie de artă populară şi fotografii, considerată de localnici primul muzeu al Ţării Oaşului. Personalităţi importante ale culturii româneşti(Petru Comarnescu, Liviu Ciulei, Dan Hăulică, Constantin C. Giurescu, Paul Miron, G. Istrate etc.) îi trec pragul şi ajung să-i admire fotografiile. Colaborează cu toţi cercetătorii care vin în zonă şi cărora le oferă imagini pentru a-şi ilustra cărţile(I.Velcea, T. Bănăţeanu, Gh. Focşa, C.C. Giurescu, Paul Petrescu, Nicolae Dunăre). Autorităţile încep să-l preţuiască tot mai mult şi astfel ajung să-i cunoască lucrările şi vizitatori din străinătate. Cu toate acestea reuşeşte să mai publice o singură carte, albumul „Ţara Oaşului”, apărut în 1977 la editura Dacia din Cluj-Napoca şi lansat la sala Dalles în Bucureşti.
Moare la 23 aprilie 1989 şi este înmormântat alături de tatăl său în faţa bisericii din Racşa.
Au rămas de la Ioniţă Andron mai multe manuscrise şi peste 100.000 de clişee fotografice. Prin strădania familiei editura „Gutinul” din Baia Mare i-a publicat două cărţi, „Racşa – vatră de neam românesc” în 1996 şi „Racşa – locuri şi oameni” în anul 2001. Opera sa rămâne să fie valorificată cu adevărat de acum înainte.
